Optimizarea Ambalării Și Greutatea Dimensională
Deciziile de ambalare luate în interiorul depozitului se propagă direct în costul de expediere, deoarece curierii facturează tot mai mult pe baza greutății dimensionale, nu doar a greutății reale, iar un WMS care ignoră optimizarea ambalării lasă bani pe masă la fiecare colet expediat într-o cutie mai mare decât este necesar.
Curierii calculează greutatea dimensională împărțind dimensiunea cubică a unui pachet la un divizor standard, și facturează în funcție de care este mai mare între acea greutate dimensională calculată și greutatea fizică reală. Un articol ușor expediat într-o cutie supradimensionată poate declanșa o taxă de greutate dimensională mult mai mare decât ar sugera greutatea sa reală, ceea ce înseamnă că alegerea ambalajului este o pârghie directă asupra costului de expediere pe care un WMS o poate influența la momentul ambalării, nu doar ceva ce transportul sau finanțele descoperă ulterior pe o factură de curier.
Un WMS integrat cu logica de optimizare a ambalării recomandă cea mai mică cutie potrivită pentru dimensiunile articolelor unei comenzi date, în momentul ambalării, în loc să lase alegerea cutiei la judecata unui ambalator sau la o singură dimensiune implicită de cutie folosită pentru fiecare comandă, indiferent de conținut. Aceasta necesită date dimensionale precise la nivel de articol în datele master de produs, deoarece logica de recomandare a cutiei este la fel de bună ca datele dimensionale care o alimentează, iar dimensiunile inexacte sau lipsă subminează întreaga optimizare.
Când o comandă conține mai multe articole, problema de optimizare se mută de la alegerea unei singure dimensiuni de cutie la o problemă de cartonare: cum să se grupeze articolele comenzii în cât mai puține și mai mici cutii, fără a depăși limitele de greutate sau a zdrobi conținutul fragil. Algoritmii de cartonare care iau în considerare dimensiunile articolelor, greutatea, marcajele de fragilitate și regulile de stivuire compatibile pot reduce semnificativ numărul de colete per comandă, comparativ cu o abordare simplă de umplere secvențială, cu un efect direct atât asupra costului de expediere cât și asupra cheltuielilor cu materialul de ambalare.
Reducerea dimensiunii cutiei pentru a economisi la greutatea dimensională trebuie echilibrată cu păstrarea suficientului material de protecție pentru a preveni deteriorarea în tranzit, deoarece un retur cauzat de deteriorare costă mult mai mult decât economiile de expediere dintr-o cutie minimizată agresiv. Logica de ambalare care ține cont de clasificările de fragilitate ale anumitor SKU-uri, aplicând dimensionare mai strânsă pentru articole durabile și mai generoasă cu umplere suplimentară pentru cele fragile, evită optimizarea costului de expediere în detrimentul unui vârf de reclamații de deteriorare.
Inițiativele de optimizare a ambalării sunt cel mai ușor de justificat atunci când sunt urmărite ca indicator combinat, care cuprinde costul de expediere per comandă, costul materialului de ambalare per comandă, și rata de deteriorare sau retur legată de ambalare, în loc să se privească economiile de expediere izolat. O schimbare care reduce costul de expediere dar crește retururile legate de deteriorare nu a îmbunătățit de fapt economia generală, iar urmărirea tuturor celor trei împreună previne acest tip de câștig fals.